Vis

Micul suflet din palmele mele imi sopteste:
Exist pentru ca ma iubesti!
Nu stiu sa iubesc!
Nu am existat pentru el, pana nu ai inceput tu sa existi!
Nu exist!
Tu m-ai creat, in el. Deci existi.
Esti rodul imaginatiei mele.
Sunt real. Iubirea ta m-a creat.
Cum ai ajuns in palmele mele?
El m-a daruit tie, desi a ramas singur!
Cum singur?
Fara mine e gol. Si fara tine. A vrut sa nu fi tu singura. Tu ai plecat… Iar eu sunt legat de tine.
De ce?
Nu se poate altfel.
Nu ma vede.
Te simte.
Nu imi arata…
Nu stii sa vezi, dar te voi invata.
Care e rostul?
Sa iti risipesti indoielile. Sa termini intrebarile. Sa simti si atat!
Nu pot sa simt. Am amortit.

Scutur mainile. Se tine cu greu. Dar se tine bine.
Nu ma arunca!
Nu existi! E gol si atat.
M-a daruit tie. De aceea e singur. Si gol. Eu sunt esenta lui. Iar eu, sunt captiv la tine.
Te eliberez! Pleaca inapoi! Nu stiu ce sa fac cu tine!
Nu mai pot! Nu ma primeste  singur! Fara tine, nu am sens. Vino cu mine.
Nu stiu cum.
Cu pasi mici. Pana la urma, ajungem.
Daca nu mai e acolo?
Este. Asteapta. Stie ca vom veni.
Am plecat de mult timp. A uitat.
Amintirile lui sunt in mine. Poate nu mai stie de ce, dar inca asteapta. Cand te va vedea, va sti.
N-as sti ce sa spun.
Nu spune nimic. Stie ca a trebuit sa pleci.
N-as sti ce sa fac.
Ia-l de mana.
Si apoi?

Ma trezesc cu mainile goale. In dreapta,  respiratia regulata, semn al unui somn linistit, calm, ca o lunga asteptare.