Octavian Paler – “Rugati-va sa nu va creasca aripi”
“In cea mai adanca infrangere a omului exista ceva ce nu depinde de cel care l-a infrant. Consimtamantul victimei. Si cata vreme acest consimtamant lipseste, invingatorul cel mai vanitos se simte limitat si frustrat, destinul cel mai implacabil inceteaza de a fi atotputernic, un “da” suspinat care nu vine lasa opera lui imperfecta.”
“Un om rational este mai usor de redus la tacere. Frica este, mai ales, o boala a celor care gandesc.”
“Compromisurile sfarsesc aproape intotdeauna in complicitate. Si cele pe care le incheiem cu noi insine. Si, daca nu orice esec are la origine un compromis, cele mai triste esecuri sunt, probabil, cele pe care le meritam. Devenim complici cu deceptiile noastre.”
“Se zice ca Napoleon era un mare visator. Dar visele lui au mers la pas cu actiunile lui. El a transformat tanjitul in vointa. Asa e bine. Daca nu poti aseza nimic in locul unui vis, e de preferat sa il starpesti.”
“Acum pricepeti ce este “momentul Waterloo”? Cand incercam prea mult pentru ca nu mai e nimic de facut. Cand, in realitate, toate lucrurile sunt decise. Toti din jurul nostru inteleg asta. Numai noi, in marea noastra mandrie oarba si jignita, nu vedem nimic. Nu intelegem nimic. Iesim din cort si inca mai credem ca izbanda poate fi a noastra. Inca mai facem planuri. Inca mai vorbim despre noroc. Inca ni se pare ca nu e totul pierdut. Si ca am putea, cu putna sansa, sa recucerim totul. Oricum, ne spunem, e marea noastra batalie. Ea va decide. Si, prin urmare, credem ca Waterloo e o rapantie.
Dar Waterloo nu a fost niciodata o raspantie. Acolo exista un singur drum, care duce in insula Sfanta Elena. Dar noi nu vrem sa cititm pe indicator, suntem prea mandri pentru asta si, pe de alta parte, inca n-am pierdut toate iluziile. Deci inca mai avem ceva de pierdut. Caci in inslula Sfanta Elena nu putem ajunge decat goi si saraci la Iov, fara nicio speranta. De acolo nu se mai pleaca nicaieri. Acolo e capatul destinului.”
“[...] nu poti fi singur cu adevarat decat in mijlocul oamenilor. Departe de ei iti idealizezi deceptiile si incepi sa crezi ca numai tu ai gresit, te invinuiesti si singuratatea ta se umple de remuscari. Pe cand in milocul oamenilor iluziile se pot risipi. Vezi ca trestia ganditoare e uneori murdara de noroiul din care a tasnit; ca ea se indoaie adesea dupa vant si ca, in fapt, nu e intotdeauna ganditoare.”
“Perplexitate
Tu spui, linistit: “adevar”.
Ei se uita le tine si tac, fara sa priceapa ce vrei, dar pentru ca sunt oameni educati intreaba: “Cat costa?”.
Tu le arati mainile goale, dar ei nu mai pricep gestul de mult si, nedumeriti, dau sa plece.
Tu alergi si le spui: “speranta”.
Politicosi, ei se opresc si te intreaba inca o data: “Cat costa?”.
Iar tu nu stii ce valoare are speranta. Si taci.”
